Asociaţia Hip-Tep din Leorinţ, comuna Rădeşti a fost înfiinţată în 2009 având drept scop principal ajutorarea copiilor cu nevoi speciale. Activitatea specifică Asociaţiei este călăria terapeutică.
Hipoterapia sau terapia cu ajutorul unui cal implică aşezarea copilului pe cal şi răspunsul acestuia la cele trei mişcări de legănare ale calului, este terapia care foloseşte caii ca şi mijloc de stimulare a dezvoltării motorii, emoţionale şi sociale a persoanelor cu dizabilităţi. Ajută în tratamentul neurologic şi neuromuscular. Pentru multe persoane cu dizabilităţi fizice călăria oferă o libertate pe care astfel nu ar fi cunoscut-o.
Specialiştii din cadrul Asociaţiei, Balogh Csilla si Csaba au studii de specialitate şi lucrează individual cu fiecare copil, astfel ei au reuşit să promoveze această terapie neconvenţională şi să fie îndrăgită de către copiii care vin la acest centru într-un număr tot mai mare, din Aiud, Alba-Iulia, Blaj, Ocna-Mureş, Sebeş, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca chiar şi din Bucureşti.
Asociaţia Hip-Tep a reuşit a treia oară să se numere printre câştigătorii Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Prin acest program sunt finanţate organizaţiile non-profit care derulează proiecte de terapie emoţională sau prin artă pentru copiii cu vârsta sub 18 ani care suferă de boli cronice, sunt afectaţi de dizabilităţi sau se află în curs de recupare după afecţiuni grave.
Proiectul “Şansa micului călăreţ” oferă şansă de recuperare celor 15 copii care sunt beneficiari ai proiectului: copii cu diverse dizabilităţi, sindrom Down, tetrapareză spastică, distrofie musculară, hemipareză, tulburări emoţionale, şi de limbaj, ADHD, autism iar activitatea specifică constă în sedinte de călărie terapeutică sau hipoterapie. În cadrul proiectului este inclus şi organizarea Conferinţei Internaţionale “Rolul terapiilor complementare în dezvoltarea psihomotrică a copiilor cu dizabilităţi” în data de 23 martie 2013 şi evenimentul “Pe cai toti suntem egali”, editia a III-a în 11 mai 2013. La aceste evenimente vor participa invitaţi din ţară şi străinătate care au acelaşi scop: ajutorarea şi integrarea copiilor cu dizabilităţi.
Rezultatele inregistrate la copiii care practica hipoterapia:
- îmbunătăţirea echilibrului (mersul este mai sigur si stabil)
- reducerea spasticităţii (tetrapareză ,hemipareză după câteva minute pe cal se relaxează muşchii)
- reducerea miscărilor anormale (prin exercitii se corectează)
- îmbunătăţeşte postura corpului (ţinuta corectă pe cal impune ca spatele să fie drept)
- dezvoltarea atenţiei (concentrarea mai bună prin parcurgerea unor paşi în timpul şedinţei)
- creşterea încrederii în sine (la noi nu există nu pot, încercam să-i încurajăm că se poate realiza daca vrem)
- dezvoltarea limbajului (învăţarea unor cuvinte noi şi pronunţarea corectă a celor cunoscute)
Emoţia îşi dă mâna cu dragostea şi amândouă ajută sufletele astfel greu încercate.
Balogh Csilla Katalin
Prof. logoped, hipoterapeut
Vicepresedinte si reprezentant al Asociatiei Hip-Tep
Mobil: 0751 077 047
Email: [email protected]
site: www.hiptep.ro