Alzheimer - semne de alarma
Boala Alzheimer este o tulburare ireversibila, progresiva a sistemului nervos ce apare gradat si consta în pierderi de memorie, tulburari de personalitate si o îngreunare a proceselor intelectuale. Aceste tulburari sunt bazate pe degenerarea accelerata a celulelor nervoase si a capacitatii acestora de a functiona eficient. Exista câteva semne de alarma care pot atrage atentia asupra unei eventuale prezente a bolii Alzheimer:
- Pierderi importante de memorie ce afectează performanţele profesionale;
- Dificultăţi în exprimare;
- Alterarea capacităţii de a efectua raţionamente corecte;
- Pierderea sau uitarea locului obişnuit al lucrurilor personale;
- Schimbari în conduită;
- Dificultatea de a efectua activităţi uzuale;
- Dezorientare spaţio-temporală;
- Afectarea gândirii abstracte;
- Lipsa de iniţiativă;
Toate aceste semne pot fi prezente în cadrul a numeroase boli, de aceea este bine să fie consultat un specialist în cazul apariţiei lor, pentru stabilirea cât mai precisă a diagnosticului şi începerea cât mai precoce a unui proces terapeutic.
Dr. Laura Catana Pacuraru - Centrul Medical Psihoterapia
Medic specialist psihiatru