“Blue Light Destroys Antibiotic-resistant Staph Infection”
Articolul original in limba engleza il gasiti aici : http://www.sciencedaily.com/releases/2009/01/090129131839.htm
Traducerea acestui articol este preluata de pe http://www.ram-romania.ro
ScienceDaily (31 ianuarie 2009) — Doua tulpini obişnuite de Staphylococcus aureus rezistente la meticilina, cunoscute in mod obişnuit drept MRSA, au fost efectiv eradicate in laborator, prin expunerea la o lungime de unda de lumina albastra, intr-un proces numit foto-iradiere.
Infecţiile bacteriene rezistente la antibiotice reprezinta o ameninţare semnificativa şi din ce in ce mai mare la sanatatea publica. In prezent, mai puţin de 5% dintre tulpinile de stafilococ sunt susceptibile la penicilina, in timp ce aproximativ 40%-50% dintre tulpinile de Staph. aureus izolate au dezvoltat rezistenţa la antibioticele mai noi, semisintetice, de genul meticilinei.
Chukuka S. Enwemeka, Deborah Williams, Sombiri K. Enwemeka, Steve Hollosi şi David Yens, de la New York Institute of Technology (Old Westbury, NY) au demonstrat anterior ca foto-iradierea prin folosirea de lumina de 405 nm distruge tulpinile de MRSA in culturi. In studiul de faţa, „Lumina albastra de 470 nm omoara Staphylococcus aureus rezistent la meticilina (MRSA) in vitro”, autorii au supus coloniile bacteriene de MRSA la diferite doze de lumina de 470 nm, care nu emite radiaţii UV.
Cele doua populaţii de MRSA studiate – tulpina US-300 de CA-MRSA şi tulpina IS-853 de HA-MRSA – reprezinta tulpini remarcabile ale infecţiilor preluate din comunitate şi respectiv din mediul spitalicesc.
Autorii raporteaza ca, cu cat este mai mare doza de lumina albastra de 470 nm, cu atat au murit mai multe bacterii. Foto-iradierea la doza mare a reuşit sa distruga 90,4% din coloniile de US-300, precum şi coloniile de IS-853. Eficienţa luminii albastre in vitro sugereaza ca aceasta lumina ar trebui sa fie eficienta şi in cazurile de infecţie cu MRSA la oameni, mai ales in cazul infecţiilor cutanate şi subcutanate.
„Este imbucurator faptul ca o lungime de unda a luminii, ieftina şi vizibila in mod natural, poate sa duca la eradicarea a doua tulpini obişnuite de MRSA. Elaborarea de strategii care sa fie capabile sa distruga MRSA folosind mecanisme care sa nu mai duca la dezvoltarea rezistenţei la antibiotice este oportuna şi importanta, atat pentru noi, cat şi pentru pacienţii noştri”, spune Chukuka S. Enwemeka, PhD, FACSM, redactor şef adjunct al Jurnalului şi primul dintre autorii studiului.
Articolul va fi publicat in ediţia din aprilie 2009 (Volumul 27, numarul 2) al Jurnalului pentru comunitatea medicala Photomedicine and Laser Surgery.