Apifitoterapie – la Centrul medical Sf.Ana – mai multe detalii – click aici.
Polen – Propolis – Tinctura de propolis – Laptisor de matca – Venin de albine – Ceara
Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei plantelor, dar si organismelor animale. Intr-un kilogram de polen se contin atatea doze zilnice de ritin (vitamina P), cate ar fi necesare catorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului.
Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei alte substante continute in polen – anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mancare, inlesneste digestia, imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i radacinile.
Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente – cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala.
Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in sangerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.
Cum se prepara si la ce foloseste tinctura de propolis
Propolisul poate fi folosit ca atare, ca guma de mestecat (saliva umana fiind una din putinele substante care il solubilizeaza), sub forma extractului moale de propolis inglobat in miere, obtinandu-se mierea propolizata si folosit la prepararea diferitelor unguente. Cea mai eficienta metoda de administrare a propolisului ramane, totusi, tinctura de propolis. Preparare:
- La 100 ml alcool de peste 80 de grade se adauga 20 g propolis.
- Alcoolul amestecat cu propolis se introduce intr-un vas, se incalzeste la 30-35 grC si se amesteca bine. Aceasta procedura se repeta zilnic, timp de o saptamaina.
- Dupa aceea, se lasa la decantat si se alege lichidul curat.
- Folosind acelasi dozaj, procedeul poate fi simplificat.
Singura diferenta este ca, fara incalzire, propolisul se piseaza si se lasa la macerat timp de 14 zile.
Utilizare tinctura propolis: In urma experientelor clinice si de laborator s-a dovedit ca tinctura de propolis este folositoare in vindecarea tuturor bolilor interne infectioase (30 picaturi/zi, intr-un pahar cu apa calduta), combaterea tulburarilor de menopauza (10 picaturi pe zi, timp de un an), vindecarea inflamarilor prostatei (30 picaturi/zi), rinichilor si ficatului (de doua ori pe zi, cate 40 de picaturi; se repeta pina la vindecare), in tratarea TBC-ului pulmonar (de trei ori/zi cite 30 de picaturi, completate cu inhalatii – la 1/4 litru apa fierbinte se adauga 100 picaturi de tinctura – de doua ori pe saptamana), combaterea enteritelor, parazitozelor intestinale, durerilor de stomac si tratarea ulcerului gastro-duodenal (40 picaturi puse in 100 ml lapte cald, remediu consumat zilnic, pe stomacul gol).
La toate afectiunile pielii, in special la bataturi si cheratite, rani vechi, arsuri si micoze, locurile bolnave se pot vindeca suta la suta prin tamponare cu tinctura de propolis, aceasta avand actiune cicatrizanta, ajutand la formarea noilor tesuturi.
Pentru prevenirea si tratarea afectiunilor specifice sezonului rece se poate prepara o bautura din 15-20 g de propolis ras introdus intr-un litru de tuica tare.
Solutia se agita zilnic, iar dupa cateva saptamani se obtine o bautura amaruie, din care se bea un paharel inainte de culcare. Tinctura de propolis regleaza tensiunea, iar pusa pe gingia dureroasa sau pe maseaua cariata alina durerea si impiedica infectia.
Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decat drojdia de bere. Are un rol deosebit in metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din sange, este util in digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.
Un alt produs folosit in medicina este veninul de albine. Virtutile terapeutice ale veninului de albine sunt cunoscute de foarte multa vreme, chiar din antichitate. Ele au fost semnalate de crescatorii de albine, care au observat ca articulatiile dureroase reumatismale deveneau indolore ca urmare a intepaturilor de albine. Astfel s-a descoperit ca veninul de albine exercita evidente actiuni antireumatice. Acest venin are in componenta sa acidul formic, clorhidric, ortofosforic, saruri minerale, acizi organici volatili, un important ferment (fosfataza), unele antibiotice, histamina, hialuronidaza si aminoacizi bogati in sulf ca metionina si cistina. Acestia din urma stimuleaza secretia de cortizon de catre glandele suprarenale. De asemenea veninul este bactgericid.
Pentru tratarea reumatismului cu veninul de albine se procedeaza prin:
- intepaturi directe de albine;
- injectii intradermice cu venin in prealabil purificat si fiolat;
- administrarea de apitoxina sub forma de pomada;
- administrarea pe calea inoforezei, respectiv pe calea introducerii de venin de albine in organism cu ajutorul curentului electric continuu;
- practicarea acupuncturii cu diverse produse de provenienta apicola.
Este absolut necesar ca tratamentul sa fie facut sub control medical, evaluandu-se periodic urina pentru a se vedea daca nu au aparut urme de zahar sau albumina. Exista posibilitatea ca veninul de albine sa produca reactii alergice, eruptii dermice sau soc anafilactic.
Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si in ziua de azi se foloseste ceara de albine la prepararea unor unguente si balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica.
Acest articol a fost compilat & preluat de pe site-ul Terapii Naturiste.com
