Efortul fizic la vârstnici - Falestrica mileniului III — Civilizatie si Sport - VolumulIX Nr. 3 (33), Septembrie 2008, 215—221
Nikolaos Mavritsakis - Doctorand U.M.F. “Iuliu Hatieganu”, Cluj-Napoca
George Freündlich - Bingham Memorial Hospital, Matheson, Canada
Tralan Bocu - U.M.F. “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Rezumat
Inaintarea in varsta este asociata cu declinul sistemelor functionale si consecinte nefavorabile asupra capacitatii de efort.
Factorii principali limitativi ai micarii sunt cei determinati de modificarile aparatului locomotor odată cu inaintarea In vârsta:
• modificári osoase, articulare (la nivelul cartilajelor, ligamentelor si tendoanelor) si musculare. Sedentarismul duce la aparitia sindromului de deconditionare al batrânilor.
Beneficiile directe ale exercitiului fizic sunt foarte numeroase si includ: îmbunatatirea functiilor fiziologice, psihice si sociale, îmbunatatirea abilitatii functionale, prevenirea si tratamentul unor maladii, prevenirea accidentelor prin cadere si a leziunilor legate de acestea, reducerea mortalitatii in general si a incidentei iatrogeniilor. Cele mai comune riscuri ale exercitiului fizic la vârstnici sunt reprezentate de leziuni osteo-musculare (intinderi ligamentare si musculare).
Evaluarea printr-un interviu sau printr-un chestionar este recomandata la toti pacientii vârstnici in vederea începerii unui program de exercitii adecvat. Indicatorul optim pentru aprecierea capacitatii aerobe de efort fizic a organismului vârstnic este consumul maxim de oxigen (VO2 max).
Recomandärile privind tipul de exercitii fizice includ exercitii de anduranta, exercitii de intarire a fortei musculare, exercitii de antrenament pentm Imbunatatirea echilibrului si exercitii de flexibilitate.
Cuvinte cheie: vârstnici, efort fizic, beneficii, riscuri, teste de efort.
Introducere
Înaintarea in vârsta este asociata cu declinul sistemelor functionale si consecinte nefavorabile asupra capacitatii de efort.
Exercitiul fizic are scopul general de a mentine sau de a imbunatati starea fizica, psihica si functia articulara.
Intreruperea efortului ocupational, odată cu schimbarea statutului social prin pensionare, impune compensarea acestuia prin activitati fizice recreationale, pentru a impiedica efectele nefavorabile ale inactivitatii fizice asupra starii de sanatate (Bocu si Tache, 2005).
Particularitatile miscării la vârstnici
Dupa varsta de 30 de ani, capacitatea aerobă de efort incepe sa scada cu 10-15% pe decada la sedentari si cu 5-7% pe decada la sportivi antrenati. Jumatate din valorile gasite la sedentari se datoreaza modificarilor ireversibile cauzate de imbătrânire, restul find date de incapacitatea fizica (Dragan si Pop, 2002).
Nivelul exercitiilor fizice descreste odata cu vârsta, datorita unor cauze multiple; la vârstnici, afectiunile cronice si bolile intercurente sunt cele care limiteaza cel mai frecvent activitatea fizica. Mai putin dejumatate dintre vârstnici efectueaza un exercitiu fizic minim si doar un sfert efectueaza un exercitiu regulat de circa o jumatate de ora de 5 ori/saptămâna. Femeile sunt, in general, mai putin active decat barbatii. Situatia economica si nivelul educational reprezinta factori care determina intr-o mai mare masura gradul de inactivitate fizica decât vârsta si sexul feminin.
Factorii principali limitativi ai micärii sunt cei determinati de modificarile aparatului locomotor odata cu inaintarea in vârsta: modificari osoase, articulare (la nivelul cartilajelor, ligamentelor si tendoanelor) si musculare. Sedentarismul duce la apariia sindromului de
deconditionare al batrânilor.
a) Modificari osoase
Nivelul osteogenezei si remodelarii osoase scade cu vârsta, ceea ce duce la o considerabila subtiere a grosimii peretelui osos, în special a epifizelor si oaselor scurte si late. Scade densitatea minerala osoasa si rezistenta la presiune; scade numarul osteoblastelor, celulele tinere sintetizatoare de os; creste formarea adipocitelor in
maduva osoasa. Modificarile enumerate duc la osteopenie; aceasta pierdere de masa osoasa la vârstnici determina cel mai frecvent disparitia curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, tasari vertebrale, curburi patologice, reducerea staturala, disparitia boltei plantare si, in special, fracturi de sold. Fracturile sunt asociate cu o rata de mortalitate de 12-20%.
Prin metoda histiomorfometriei osoase s-a demonstrat ca osteopenia senila si osteoporoza comuna nu sunt univoce. In Imbatrânire predomina diminuarea formarii osului de catre osteoblaste. Pierderea osoasa debuteaza inca de la maturitate si este liniara la barbati, care pierd 20-25% din cantitatea de os intre 20-80 de ani, pe cand la femei devine rapida incepând cu menopauza, pâna la 70 de ani pierzându-se 35-40%. Aceasta explica frecventa mai mare a osteoporozei la femei si rolul insuficientei gonadice in geneza ei.
Fenomenul de atrofie osoasa al osului spongios, manifestat la inceput prin pierderea de os cortical, este compensat pâna spre 50 de ani, printr-o aparitie osoasă subperiostala si largirea canalelor medulare (Susan, 2003; Bocu 5i Tache, 2005).
b) Modificari articulare
Imbatrânirea cartilajului poate fi consideratš un rezultat al uzurii prin agresiuni asupra articulatiei suferinde in cursul vietii si, de asemenea, o consecinta a alterarii componentelor la nivel molecular, ceea ce duce la pierderea calitatilor cartilajului.
Modificarile la nivelul articulatiilor altereaza toate structurile (lichidul si membrana sinoviala, cartilajul articular, discurile intervertebrale, tendoanele si ligamentele).
La nivelul cartilajului hialin articular, metabolismul condrocitelor se modifica odata cu vârsta: activitatea transglutaminazica crescuta coreleaza cu un risc crescut de calcifiere (condrocalcinoza). Paralel, are loc o diminuare in densitatea celulara a stratului superficial, o diminuare a colagenului, o modificare a compozitiei glucozaminoglicanului si o diminuare a formarii agregatelor de proteoglicani, alterând elasticitatea cartilajului. Continutul in apa al cartilajului scade. Grosimea cartilajului articular descreste la nivelul genunchiului cu circa 0,25 mm/an. In zonele cu cartilaj distrus exista o fibrilare asemanatoare celei din artroze, care creste odata cu înaintarea in vârsta.
Membrana sinovială si elementele pe care le produce, mai ales enzimele, lichidul sinovial si osul subcondral intervin in mod cert in modificarile osteoarticulare. Osul subcondral devine mai fragil si antreneaza leziuni ale cartilajului. Aparatul ligamento-muscular, care joacä un rol de amortizor, se atrofiaza cu vârsta; scade capacitatea
regenerativa a tesutului conjunctiv si elasticitatea si creste densitatea fibroasa si rigiditatea. Astfel, scade forta ligamentelor si tendoanelor, creste riscul de ruptura si se accentueaza limitarea miscarilor (Bocu si Tache, 2005).
Procesul de alterare osteo-articulara la vârstnici este favorizat de: tulburärile circulatorii, tulburarile digestive - malabsorbtie, imobilizarea prelungita, modificarile endocrine (manopauza, andropauza), tratamentele prelungite cu preparate cortizonice sau barbiturice.
Modificarile articulare determinä o deconditionare locomotorie, cu diminuarea capacitatii functionale si scaderea flexibilitatii si mobi1itatii (limitarea miscarilor cu redoare, rigiditate, intepeneala) si cresterea riscului la caderi.
c) Modificari musculare
Odata cu inaintarea in vârsta, scade progresiv masa musculara scheletica (de la 30% din greutatea corporala la tineri, la 15% Ia 75 de ani) datorita scaderii numarului si marimii fibrelor musculare, proces denumit sarcopenie.
Sarcopenia este însotita de slabiciune musculara si diminuare a miscarilor active, pasive sau mixte.
Factorii care determina acest proces sunt reprezentati de reducerea nivelului activitatii fizice si schimbarile de la nivelul sistemului nervos central si periferic care pot duce la pierderea de unităti motorii active, reduceraa ratei de sinteza a proteinelor musculare scheletale. La multe persoane vârstnice, pierderea de masa musculara poate fi accelerata datorita unui necesar de proteine crescut, asociat
cu un aport scazut.
Fibrele museulare de tip II, cu contractie rapidă, cu rol in miscările bruste si puternice, descresc pe o scară mai mare decât fibrele de tip I cu contractie lenta, implicate in mentinerea posturii si efectuarea exercitiilor ritmice, de anduranta. Astfel, pierderea de fibre musculare odata cu vârsta se traduce printr-o pierdere a fortei de contractie izometrica maxima, care scade eu 20% in decada a 6-a si cu 50% in decada a 8-a. Intre 65 si 85 de ani scade cu l-2% forta musculara scheletala si cu 3-4% puterea musculara scheletala (rata lucrului mecanic). Diminuarea lungimii, fortei musculare, puterii musculare si raportului forta/unitate de masura, dependent de numarul unitatilor motorii active determina scaderea contracti1itatii si amplitudinii miscarilor (Boca i Tache, 2005).
Anduranta musculara si rezistenta la efort sunt scazute; oboseala musculară apare precoce si este insotita de acidoza metabolica lactacida si crampe musculare. Efectuarea metabolismului aerob al muschilor rosii posturali este urmată de modificari de postura si cresterea riscului la caderi (Roubendorft 2000).
La aceste schimbari contribuie si deficienta hormonilor anabolici (hormonul de crestere, factorul de crestere de tip insulinic, testosteronul, dehidroepiandrosteronul) si scaderea intnsitatii lucrului muscular.
Hipotrofia musculara poate fi generalizata (in caz de imobilizare prelungita) sau selectiva (datorita lipsei de exercitiu fizic sau pierderii controlului trofic exercitat de sistemul nervos in leziuni ale motoneuronilor periferici sau datorita unor miozite sau miopatii).
Persoanele varstnice a căror mobilitate este restrictionata
din cauza unor afectiuni acute, in special cele cu imobilizare la pat, sunt supuse unei deconditionari si unei pierderi accelarate de forma si masa musculara. Rata pierderii poate ajunge la 1,5% /zi; deconditionarea este mai mare la nivelul muschilor antigravitaionali (Beers i Berkow, 2000).
Beneficiile si riscurile exercitiului fizic
În ciuda reducerii fortei musculare legate de vârsta, abilitatea functtionala musculara este similara la adultii mai tineri si mai vârstnici. De obicei, persoanele vârstnice sanatoase pot sa urce scari, sa mearga de-a lungul unei linii drepte si sa indeplineasca activitatile tipice zilnice cu usurinta.
- va urma -
Dr. Nikolaos Mavritsakis
