Interesul faţă de ecografia musculo-scheletală este în continuă creştere. Odată cu dezvoltarea aparaturii de înaltă performanţă a crescut acurateţea imaginilor şi a diagnosticului ecografic.
Având avantajul unei largi accesibilităţi şi a unui cost redus, ecografia musculo-scheletală este o examinare de primă intenţie în leziune traumatice şi non-traumatice ale aparatului locomotor. Ea permite vizualizarea tuturor ţesuturilor moi până la corticala osoasă (suprafaţa osului). Astfel pot fi examinate ligamentele, tendoanele, muşchii, lichidul articular sau cel bursitic, capsula şi sinoviala articulară, cartilajele şi meniscurile.
Radiografia vizualizează ţesutul osos şi calcificările, în schimb nu perminte identificarea ţesuturilor moi. Aşadar, cele două investigaţii sunt complementare.
O primă indicaţie a ecografiei musculo-scheletale o reprezintă leziunile traumatice ale aparatului locomotor. După efectuarea clişeului radiologic pentru excluderea unui posibile fracturi osoase, ecografia permite identificarea hematoamelor musculare, a leziunilor parţiale sau totale ale ligamentelor sau tendoanelor.
In patologia degenerativa articulara (gonartroza, coxartroza, etc) sau periarticulara (periartrita scapulo-humerală), ecografia aprecieaza cantitatea lichidului articular sau bursitic, grosimea cartilajelor articulare, gradul de degenerare ale meniscurilor sau tendoanelor şi permite ajustarea tratamentului antiinflamator sau ghidarea infiltraţiilor intra-articulare cu soluţii vâsco-elastice sau preparate cortizonice.
In artropatiile microcristaline precum guta, cristalele de urat monosodic pot fi vizualizate sub forma unor flocoane ecogene mobile în interiorul lichidului articular.
Importanţa ultrasonografiei în patologia articulara inflamatorie, precum poliartria recumatoida, rezida in posibilitatea evaluării intensităţii fenomenului inflamator prin tehnica Doppler şi urmărirea răspunsului terapeutic la medicamentele din clasa „modificatori de boală” (DMARDs).
Un rol important al ecografiei rămâne în patologia post-traumatică, unde, în leziunile muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor, performanţele ecografiei sunt apropiate de cele ale imagisticii prin rezonanţă magnetică.
Una din limitele metodei constă în identificarea dificilă a ligamentelor încrucişate ale genunchiului datorită poziţionării lor profunde, motiv pentru care apelarea la IRM este necesară atunci când se suspectează clinic o astfel de patologie.
Dr. Ionut Moldovan -Medic specialist Recuperare, medicina fizica şi balneologie