În coloritul zilnic al emoțiilor ce le trăim, este deosebit de important felul în care le întâmpinăm.
Faptul că emoțiile există, le simțim și se manifestă ne arată că sunt importante. Exemplul ce îmi place să îl dau este importanța beculețului din bordul mașinii ce ne arată că se termină combustibilul. Nu am dori să nu mai funcționeze, nu-i așa?
Radarul nostru emoțional nu ne minte niciodată, doar mintea noastră poate interpreta diferit/greșit ceea ce simțim – si aici exercițiul auto-observării joacă un rol de asemenea important… (despre auto-observare o sa revin cu un alt articol).
Existența unei emoții ne arată că avem ceva de integrat/armonizat/acceptat/învățat. Nu mă refer doar la cele neplacute, negative, doar că acestea sunt extrem de utile pentru o navigare în viață cât mai armonioasă și cât mai eficientă.
Primul pas în relaționarea cu noi înșine (și nu numai) este să învățăm să acceptăm.
Să acceptăm ca simțim, sa învățam să recunoaștem corect emoția și cu ce are ea legătură.
Exemplu: ne putem enerva pe copil (partener) că nu ne ascultă, dar cât este despre noi și cât despre el, ceea ce simțim? Posibil sa ne simțim neputincioși.. posibil să dorim să dovedim lumii că ne descurcăm bine ca părinte, să nu fim făcuți de rușine, să nu ne simțim vinovați… sau să simțim că nu suntem destul de buni și multe alte culori emotionale. Posibil ca multe dintre ele să ne ducă la traume sădite în noi cand eram copii… la pattern-uri de comportament moștenite sau învățate…
Lumea emoțiilor noastre este extrem de prețioasă.
Ne arată ce avem nevoie de a vindeca și de a integra în viața noastră ca atât noi cât și cei dragi nouă sa fim mai fericiti.
Adina M. Moise
Psiholog, Consilier pentru dezvoltare personală
